Pro/Contra Agent Imobiliar

Posted by on 24 Sep, 2014 in Articles

Pro/Contra Agent Imobiliar

Dacă ceea ce îți dorești este să ai stabilitate financiară, siguranța locului de muncă, un salariu pe care îl primești în fiecare lună indiferent de vremea de afară sau dacă restul lumii este în flăcări, atunci cu siguranță nu ești făcut să fi agent imobiliar.

Sectorul imobiliar este mereu imprevizibil, iar miza este întotdeauna mare. La urma urmei ești responsabil pentru cea mai mare tranzacție din viața clientului tău. Deși presiunea exercitată asupra ta nu este deloc de neglijat, nimic nu poate fi mai satisfăcător decât atunci când știi că ai ajutat ca cineva să găsească locuința de vis și bineînțeles comisionul acela gras, care de cele mai multe ori depășește salariul mediu pe câteva luni. În caz că te gândești să devi agent imobiliar, ar trebui să știi câteva lucuri pe care le-am cules de-a lungul anilor lucrând cu agenți și agenții imobiliare:

 

EȘTI ȘEFUL

PRO: Ai control absolut asupra programului de lucru și te deplasezi la întâlniri când vrei. Acest lucru îți permite să mergi la studii sau să petreci mai mult timp cu familia.

CONTRA:  Problema cu libertatea este că atunci când toată lumea este la muncă, tu ești liber, ȘI INVERS. În mod predominant clienții tăi vor dori să vadă apartamente și case seara și mai ales în weekend. Așa că poți să iți iei adio de la o mulțime de ieșiri cu prietenii sau cine în familie, dacă vrei să faci bani în meseria aceasta.

 

EȘTI EXPERTUL

PRO: Într-adevăr nimeni n-ar trebui să știe cartierul mai bine decât tine. Tu știi toate tipurile de blocuri, când au fost contruite, modelele de apartamente, tipul de rezistență, distanțe fată de grădinițe și scoli sau mijloacele de transport în comun. Știi bine mersul pieței astfel încât sfatul tău este “literă de lege” atât pentru vânzător cât și pentru cumpărător.

CONTRA: În momentul în care ești contractat de un client, acesta pune “în mâinile tale” banii munciți și economisiți de-a lugul multor ani, ca să nu mai vorbim că majoritate apelează la credite care îi vor afecta pe tot restul vieții. Deci responsabilitățile tale sunt foarte mari.

 

EȘTI UN SISTEM DE OPERARE: MULTI-TASKING ȘI MULTI-USER

PRO: Ca agent imobiliar ești de cele mai multe ori nevoit să acționezi în afara ariei tale. Deseori cumpărarea sau vânzarea unei locuințe se datorează unor evenimente semnificative în viața clienților tăi, cum ar fi căsătoria, divorțul sau când apare un nou membru în familie. De aceea te vei regăsi în postura de a fi educator, consilier de viață, consultant financiar, ba chiar și avocat. Cumpărarea unei case este o experiența foarte emoțională pentru clienții tăi, de aceea au nevoie de cineva care să îi ghideze din mai multe puncte de vedere decât simpla prezentare de apartamente și case. În acest job este imperativ să ai o personalitate maleabilă, să ai capacitatea să te adaptezi cerințelor și necesităților clienților tăi. Ca agent înveți să devi multi-tasking și să lucrezi cu diferite tipuri de personalități.

CONTRA: Va trebui să stingi o grămadă de flăcări. În imobiliare se pot întâmpla o mulțime de situații neprevazute și din cele mai neplăcute. La vizita dinaintea semnării contractului te poți trezi ca apartamentul este inundat sau că din bloc a ieșit un individ care s-a uitat ciudat la clienții tăi și o mie de alte situații din cauza cărora clienții tăi pot intra în panică, dar nu tu. Tu trebuie să fi prezența stabilă care alină temerile și rezolvă problemele. Un lucru bine de remarcat înainte să te arunci în această barcă, viața de agent imobiliar este una foarte stresantă, așa că nu este loc pentru cei cu inima blândă.

 

EȘTI UN JUCĂTOR PE O PIAȚĂ DINAMICĂ

PRO: Când economia este în boom, trăiești “la vie en rose”, totul merge atât de bine încât nu știi ce să faci cu banii. Clienții te caută pe tine cu disperare, ba chiar începi să licitezi baza ta de comision  sau prețul locuinței. Ești tratat și te simți ca un rege.

CONTRA: Piața imobiliară este în directă legătură cu rata de angajare, piața de capitaluri, nivelul economic și nu în ultimul rând cu factorul de sezonalitate. Adevăratul minus este atunci când piața este în declin, cum au fost primii ani de criză, pe care toți i-am resimțit, dar nimeni precum cei din imobiliare. Într-o astfel de perioadă așteaptă-te să fi “cel mai urât dintre pământeni”. Nimeni nu te vrea, nici vânzător și nici cumpărător, iar în acele puține oportunități de tranzacționare care apar, competiția va fi atât de aprigă încât poate fi comparată cu aruncarea un pește într-un bazin plin cu rechini flămânzi.

 

Dar într-o piață cât de cât stabilă, va trebui ca în orice job, să fi serios, să fi sincer, să îți respecți cuvântul și să tratezi cu maximă exigență orice situație, pentru că datorită ție oamenii pot să iși găsească fericirea într-o casă, poate chiar pentru restul vieții.

 

Ramona Bădilă – Managing Partner
With more than nine years of academic and professional experience in the Human Resources sector, Ms. Bădilă has dedicated her work to building sustainable, competitive people advantage by effectively linking business and personnel strategy.
With expertise in HR Management, Payroll, Occupational Health and Safety, Ms. Bădilă works closely with business managers, measuring employees performance against business goals, constantly optimising workforce utilisation.